Nişte răspunsuri de Mihaela Rădulescu

     Recent am avut ocazia să fac cunoștință cu o nouă lucrare semnată Mihaelei Rădulescu. Asta după ce am rămas plăcut surprins de măiestria și iscusința sa de a descrie cu cuvinte și fraze simple lucruri și momente mari în una din minunatele cărți precum Întreabă-mă orice .
     De această dată am avut mare plăcere de a cunoaște o nouă lucrare care mi se pare excepțională și anume cartea Nişte răspunsuri.

Cum spunea și autoare: ”…scriu pentru cei pe care i-am făcut curioşi…scriu pentru femei pe care nu am ce să le învăţ poate doar le ajut să găsească mai uşor drumul spre răspunsurile din ele.
scriu pentru bărbaţi care ştiu să plângă, nu pentru cei care-şi fac femeile să plângă...scriu despre ce văd, ce aud, ce simt şi despre ce pot schimba, măcar în lumea pe care o povestesc…”, e o carte pentru toți în care ”Nu-ţi garantez că vei afla răspunsurile pe care le aştepţi, dar nu e oare mai incitant să te trezeşti cu răspunsuri pentru care n-aveai încă întrebări?...”
În continuare am selectat doar câteva fraze, și mici fragmente ce mi sau părut a fi minunate și care te-ar face să citești întreaga carte.

…mă gândesc mereu câte întrebări zac în noi pentru că ne lipseşte curajul de a le rosti.
…răspunsul interesant nu vine niciodată fără o întrebare asemenea,
Se făcea că-n privirea care mă iubea cel mai mult trăia unul dintre cele mai rare şi mai preţioase răspunsuri pe care le obţii într-o viaţă de femeie... L-am găsit în privirea copilului meu...
…am învăţat să văd în fiecare măcar o fărâmă de bunătate, măcar o fâşie îngustă de calitate...
…n-aș iubi o femeie pentru frumusețea ei, ci pentru feminitatea ei...
Mi s-ar putea întâmpla să cunosc o femeie de mai multă vreme, dar abia într-un anume moment s-o VĂD.
Dor de copilărie e, de cele mai multe ori, un dor de părinţii care-ţi rezolvau toate problemele în care azi te-ai încâlcit.
Când nu-ţi este dor de nimeni, eşti prea tânăr ca să-ţi dai seama...
Şi câinilor le e dor, nu ştiu mulţi oameni care să se bucure ca un câine căruia i s-a întors stăpânul acasă...
Trăieşte-ţi dorul şi nu încerca să-l închizi în casă când pleci. Ia-l cu tine peste tot, îţi va lumina zâmbetul.
Mamele care-şi abandonează copilul sau care pleacă din copilăria pruncilor lor sunt cea mai urâtă faţă a lumii.
Despre sex parca se vorbește doar în două feluri: ori cu mâna Ia gură și cu ochii-n pământ, ori în gura mare în ziare proaste, dar cu sentimentul că nu e un subiect de dezbătut la masă familiei.
Cred că cel mai corect gândesc despre sex oamenii care au făcut mereu dragoste...
…femeia nu plânge niciodată fară motiv, fară o idee fixă care nu iese din ea decât în forma lichidă și sărată.
Dacă zâmbetul mai are și nuanțe false, lacrima nu prea minte, decât la actrite
Mie îmi plac lacrimile de bârbat știu sigur că unui barbat îi trebuie mult mai mult curaj să plângă decât să fie „de piatră", așa că admir ca pe o operă de artă orice fată plânsă de bărbat.
Bărbații care plâng în fața unei femei sunt niște oameni foarte frumoși și au o forță pe care niciun mușchi de suprafață n-ar putea-o întrece.
Când plânge o femeie, nu întotdeauna un bărbat e de vină, dar el e mereu una dintre lacrimi (albă sau neagră)..
Zicem că femeile care ne iau bărbații sunt curve, în loc să admitem că poate noi avem o problemă, ne luăm față de sfinte și le decretăm curve. Rostim asta scuipând salivă, încercuim cuvântul cu buzele crispate de ură și dispreț...Nu, ele nu sunt curve, ele sunt doar niște femei care au cucerit fie mai mulți bărbați, fie unul singur în plus - pe al tău. Par curve de la distanță de unde privești tu, dar de aproape au unghiile mici și curate, parfumul discret și conversația fină ca glezna.
Fiecare își definește iubirea așa cum are nevoie.
Cred câ a cere o femeie de soție e o chestiune atât de individuală, aproape mai intimă, emoțional vorbind, decât actul sexual clasic.
Un bărbat iubește o femeie pentru că are o coregrafie frumoasa a gesturilor de viață în doi și abia apoi o iubește pentru că e compusă din piese frumos armonizate, cremuite, lustruite, parfumate și impecabil articulate, chiar dacă pe acestea le vede primele.
Femeia pe care o cere de soție nu e numai aleasa inimii, ci și a creierului.
De ce ținem toți să adăugăm elemente decorative ființei noastre?
Nu va îngrijiți cum se cuvine de sânătatea voastră, de dantură sau de unghii, de suflet sau de familie, dar țineți morțiș să păreți mai deștepți, mai intelectuali, mai înstăriți, mai cu totul și cu totul altfel decât sunteți.
Fug de oamenii prefăcuți pentru că mă descurajează să-mi păstrez normalitatea.
De ce simțim mereu nevoia să facem demonstrații de forță, de avuție, de cunoaștere, de întâietate sau de valoare exact atunci când nu avem cu ce... sau de ce ?
Să ne mirăm împreună de ceea ce am putea fi, dacă n-am fi ceea ce părem sa fim...
„Cand îți iubești femeia, te înduioșează până și papucii ei de casă...".
Iubirea, când se arată pe de-a-ntregul, te scoate din mulțime, te așază la o distanță de pământ și de restul lumii și-ți arată o altă față a ta. De obicei, mult mai frumoasă...
Nu toți bărbații știu să alinieze cuvinte care să devină versuri spre a vorbi despre femeia pe care o iubesc - dar le simți privirea și un fel anume de a se purta cu ea care-ți spune tot.
Fiecare femeie norocoasă e iubita de un bărbat care vede la ea altceva decât toți ceilalți.
Nu-i lua niciodata bărbatului tău ce-i place cel mai mult la tine, nu-ți schimba culoarea părului dacă lui îi placi într-un fel, nu te purta bărbătește, ci încearcă să-i fii mereu femeie.
Cine dintre cei apropiați îți apreciază cu adevărat calitățile și-ți privește cu drag defectele?
Ne blocăm de mici în niște idei fixe și ne aliniem altora și mai greșite ca ale noastre
Toți ne pricepem la pus etichete, toți știm să „citim" oameni din prima și puțini avem calitatea rară și prețioasă de a recunoaște că ne-am înșelat în privința unui om, în bine sau în rău.
…dar parcă te poți feri cu adevarăt de mințile înguste și de prostia care e înghesuită în ele?...
Nu e vară până nu-ți schimbi fața, așa cum face pământul sau padurea.
Nicio problemă nu se rezolvă dacă ți-o desenezi pe față și nimeni nu vrea să aibă prieteni mereu triști și excedați de eșecuri și greutăți.
Avem atât de puține în comun, încât doar un anotimp sigur pe el, cum e vara, poate să ne aducă la un numitor comun, măcar pe alocuri.
Vara vine la toți, dar rămâne la cei care o strigă pe nume,
…hormonii „fericirii" (adica endorfinele) sunt secretați doar în primele 3-6 luni de relație, dupa care vine rațiunea și face legea.
Avem trupuri care fac dreptate dorințelor noastre și sentimente care par să contrazică tot ce pare pervers între noi.
Iubirea mea, nu știu ce să fac - să fiu cel mai bun tată sau cel mai bun soț?…